Din perspectiva unei logici eșuate de sens logic, ziua de 31 decembrie traduce inconștient (într-un număr nu puțin de cazuri) angoasa acelora care urează prin „fie ca…”, „cu ocazia sfârșitului de an…”, „Să dea Dumnezeu…” șamd. Anxietatea ratării, a sfârșitului de ceva din viață este unul dintre aspectele enunțate aici. Orașul rămâne oraș, satul rămâne sat, oamenii rămân la fel și urările, mai mult sau mai puțin, identice.
Nu descoperim o bucurie autentică pentru foarte mulți dintre aceia care „trec” anul. Mai degrabă, o teamă inconștientă de necunoscut, o pseudo-dezmierdare a unor sentimente nu prea concrete pentru sine sau self (exprimat prin spontaneitate și intuiție), un eșec ilustrat imagistic și verbal prin exprimări „pierdute” de seva intrinsec-umană, calitativă a originalității.
Așadar, pierduți într-un cosmos interior, cei mai mulți dintre noi le urăm celorlalți, inconștient, teama și frica cu care noi ne confruntăm în aceste zile (falsa teamă de a pierde ceva ce n-am câștigat). Adică le urăm, inconștient psihanalitic, răul cu care noi nu suntem în stare să luptăm. Le urăm inconștient, de fapt, ca și „capra” lor să moară.
Non pseudo-autentice gânduri de bine,
Alin LES
