Educațiile criminologică și victimologică merg mână-n mână, chiar dacă victimologia tinde, în criminologia modernă, să-și creeze aripi noi și să devină autonomă în câmpul științelor criminale. Tocmai din acest motiv, accentul pus pe ascultarea activă și pasivă a victimelor de abuz conjugal, sugestiile concrete, accentuarea realității paralele cu cea proprie (în care își desfășoară activitatea cotidiană victima), traumele la care sunt supuși copiii și restul membrilor familiei etc. conlucrează la o nouă stare de fapt pe care o numim „realitatea 2”.
Identificăm adesea un tandem între un anumit tip de gândire și reacțiile survenite după abuzul marital. Palma dată azi de bărbat n-are nicio legătură cu dorința de sex de a doua zi a acestuia („Nu mă interesează că nu mai dormi pe aceeași pernă cu mine, dar fă-ți datoria de nevastă!”). Cu alte cuvinte, nu mă interesează ce vrei tu, dar să te intereseze ce vreau eu! Și mai precis, o formă de viol acceptată tacit de victimă sub forma unei pseudo-argumentări a agresorului. Nicio remușcare din partea acestuia. Niciun „îmi cer iertare”. Dimpotrivă, promisiunea eternă (de 20 de ani, în cazul de astăzi) că „mă voi schimba”. Nu știu de ce, dar acest „mă voi schimba” îmi aduce mereu aminte de iraționalul găsit în melodia cu refrenul „după ani și ani, mă voi întoarce”… 🙂
Astăzi am stat în fața femeii ca și criminolog. Mi-am lăsat clinicul în spate și, efectiv, ascultam. Debitul verbal fantastic al interlocutorului meu, plin de lacrimi și, totuși, de o forță interioară ieșită din comun, m-a uimit profund. Între „uimire” și „uluire” era o legătură atât de apropiată ca legătura dintre „alcool” și „alcoolic”. Sau „abuz” și „abuzator”. Registrele de povestire ale interlocutorului meu erau atât de diferite și de intime
încât n-am simțit când au trecut aproape trei ore.
Exemplele comparative ajută întotdeauna. Am fost pus în situația de-a aduce exemple din cazuistica proprie (și nu numai). Spre mirarea mea, chiar am fost ascultat „ochi și urechi”, mai ales când a venit vorba de consecințele abuzului. Atât asupra victimei, cât și asupra copiilor.
Însă, ceea ce n-am făcut niciodată cu celelalte persoane (toate viața învățăm), victime în cazul lor, am făcut astăzi. Am apelat la vizual (flipchart) ca metodă de exprimare prin care aproximativ 60% din informație se memorează (s-a dovedit științific). Sunt ferm convins c-a avut efect, la propriu și la figurat!
foto: arhivă personală
La un moment, trebuie să-i explici mai aplicat femeii-victimă că bărbatul care o maltratează, mai ales „la zile mari”, o consideră doar un bun material, nu?
P.S. Totuși, nu m-am putut abține să nu finalizăm întâlnirea cu un chestionar de screening psihiatric. Am ochit depresia…
Alin Leș
psiholog prim-expert criminolog
Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, Filiala Sibiu
Președinte
©2015. Toate drepturile rezervate
Emotionant si marcant materialul d voastra!ne confirma,din pacate,traumele la care sunt supuse multe femei din societatea noastra.Cu siguranta metodele aplicate de d voastra au avut un aport important asupra victimei!Va felicit!O zi frumoasa!
Mulțumesc, Corina!
Este important să venim cu persoana din fața noastră (victima) la conștientizarea riscurilor la care se supune în contextul dat. Mai mult, cât de ușor poți deveni din victimă, criminal. Punctăm și efectele pe termen scurt, mediu și lung al traumelor asupra copiilor.
Îți mulțumesc pentru cuvinte, Izabela! 🙂
O zi frumoasă!
M—a impresionat relatarea dvs. despre acest caz de abuz fizic și psihic. Și m— a impresionat mai ales modul cum ați rezonat la durerea victimei și cum ați transformat aceasta în noi mijloace de ajutor (flipchart).
Vă urez o zi frumoasă.