Off topic
În toate țările civilizate (SUA, Canada, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Olanda etc.), criminologia și psihologia criminologică (cea științifică și pe muncitelea, nu copy-paste-uri traduse la grămadă, trântite în manuale ca într-un malaxor fără noimă) și-au pus amprenta logic, eficient și științific asupra Codurilor, atât penale și civile, cât și de procedură. România încă are drumul ei în acest sens. În schimb, asistența socială în penitenciar ia un avânt semnificativ. O să vă povestesc curând câteva aspecte care, pe mine, m-au impresionat.
Propriu-zis
Umblu prin țară destul de mult prin prisma meseriei ce o am. Conduc mult. Văd multe. Nu se semnalizează când se trece de pe o bandă pe alta. Nu se mulțumește când cineva te lasă să intri în rând sau să treci pe banda de lângă. Bine, îmi vei spune că ăstea sunt banalități când al treilea război ne așteaptă, când X politician e mutat dintr-un spital într-altul, când ISIS decapitează și scoate inimi pe viu, când analizele politice din prezent sunt mult mai interesante, când moare X sau Y colaborator cu Securitatea ș.a.m.d. Sunt parțial de acord de acord cu tine. Numai că eu am învățat că lucrurile mici le dau pe cele mari, nu invers. Dar și că atunci când observ că lucrurile mari sunt făcute pe dos, atunci cele mici nu sunt relevante sau nu sunt îndeplinite deloc. Și asta e trist. Pentru că relevă un tip de gândire irațională, de genul: totul sau nimic. Totul sau nimic, alb sau negru… ca în cazul celor care populează penitenciarele, infractori deopotrivă cu gardieni și personalul administrativ. Bine, îmi vei spune că nu te poți împotrivi sistemului. Îți voi răspunde: deja ai aruncat mâța în ograda vecinului (sistemul). Problema cred că-i alta: că nu vrei să-ți accepți mâța moartă din propria curte. Psihanalitic, nu vrei să-ți accepți minusurile, nu vrei să-ți accepți necondiționat spațiile goale din propria-ți viață, nu vrei să încerci puțin o introspecție, o reflexie… Nu te uiți la tine pentru că ți se pare irelevant. Iraționala zicală „capra vecinului” e mult mai aproape de veninul și noroiul cu care, culmea, chiar empatizezi. Poate nu conștient, dar inconștient… oh, da! Cu alte cuvinte, îți refuzi constant maturizarea Eului! Cu alte cuvinte, îți condamni potențialul la ceva superior valoric, moral etc. Altfel spus, te condamni la o diminutivare caracterială. Și uite așa te găsesc în benzinărie unde îmi dai bonulețul! Uite așa te găsesc într-o firmă unde mă anunți că mi s-a emis facturica! Și uite așa te găsesc și la magazinul ăla de unde îmi place să cumpăr constant (pentru produsele de-acolo, dar și pentru amplasare) unde îți place să spui: „Aici sunt și bănuții dumneavoastră!”, chiar dacă îmi dai un rest de 3 lei.
Mai mult, tind să cred că facturica, bonulețul și bănuții vizează un alt compartiment sensibil al vieții tale: relațiile afective. Cum diminutivele traduc psihanalitic/psihodinamic, cumva, o rezistență, o eliminare, un reject, chiar un refuz, mă gândesc că nu ești tocmai prietenos cu mine când se impune de-o facturică, un bonuleț sau niște bănuți.
Până una-alta, când tu vei citi aceste rânduri, eu voi fi în drum spre Târgu Mureș (sau chiar ajuns) unde voi testa în două spețe cu motivație sexuală. Nu voi accepta bonulețe și bănuți de la benzinărie și nici nu voi tăia o facturică beneficiarului 🙂
Alin LEȘ
psiholog
consultant, formator, expert in Criminologie si Stiinte Criminale
Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu
Presedinte
©2015. Toate drepturile rezervate
STIINTA DISTINCTIEI 
Lasă un comentariu