DESPRE ÎNJUNGHIERILE „LA ÎNTÂMPLARE”. CAZUL MIOVENI


Nu mi s-a dat să aud din gura unui psihiatru pe un post public de televiziune, până deunăzi, de necesitatea psihologului criminolog în, măcar!, anchetele penale sau expertizele medico-legale.

Că psiho-criminologia nu e nici psihologie judiciară sau „simpla” psihologie clinică, iar rar mi s-a dat să aud – public – din gura unui psihiatru, la un post public de televiziune.

Că nu este o simplă minge profesională aruncată la fileul inteligenței sistemului, am căzut de acord în timp ce-mi ascultam prietenul psihiatru.

De ce afirm că nu este lucru puțin? Pentru că psiho-criminologia sau psihologia criminologică concură într-o dublă știință: a criminologiei și a psihologiei clinice. Ce e mai frumos decât să studiezi potențialitatea/potențialul de criminalitate din mintea unui individ? Ce e mai pasionant decât să studiezi anticiparea unor mișcări ale unor indivizi cu sau fără diagnostic psihiatric? Ce e mai riscant și încurajator profesional decât să încerci să previi, științific, cutare sau cutare act cu posibilă conotație ucigașă? Printre altele, aici este rolul psihologului criminolog într-un sistem: de justiție, medical/psihiatric etc.

https://community.data.gov.in/crime-in-india/

credit imagine: https://community.data.gov.in

Înjunghierile ca cea de la Mioveni nu sunt, exclusiv, la întâmplare. Există, la nivel subconștient/inconștient, un pattern genetic al furiei, egoismului, urii, disprețului, rivalității individului care își cere drepturile cu orice preț, la un moment dat, în anumite condiții.

Preventiv, se ocupă – teoretic și aplicat – criminologia și psiho-criminologia (care include analiza criminală a situațiilor cu niveluri diferite de risc, analiza comportamentală înaintea trecerii la act, analiza comportamentală a victimei înainte, în timpul și după trecerea la act etc.).

Profilingul (/analiza comportamentală și criminală, de regulă după trecerea la act) decurge din criminologie și este o bucățică din întreg arsenalul, fiind ridicat la rang de „artă” de promotorii acestuia din FBI. Se realizează întotdeauna cu ajutorul celorlalți colegi (este o muncă de echipă), chiar dacă crochiul aparține strict psihologului. Cazurile cu autor neidentificat intră cu predilecție aici, la ele continuând să se muncească de ofițerii FBI chiar și 10 ani de la ieșirea la pensie.    

 

Concluzionând

Profesionalismul și vidul legislativ se află într-o permanentă concurență.

Psiho-criminologia în expertiza medico-legală [vă amintesc numai de cazurile Robert Ciobanu/Larisa Chelaru, Luigi Constantin Boicea, Elena Roxana Smocot (Bârlad), Zlagna/Zaccagnia (Mediaș, cu moartea copilului pe care l-a fiert în sodă caustică) etc.] rămâne pilonul de bază în aflarea discernământului din punct de vedere psihologic și criminologic. Psihologic, pentru a putea stabili și lămuri o simptomatologie încadrabilă, mai mult sau mai puțin, într-un posibil diagnostic psihiatric. Respectiv criminologic, pentru a achiesa la un sistem de predictologie în materie (inclusiv/mai ales) criminală.

Îl felicit pe Gabriel Diaconu, prietenul psihiatru care a spus ieri, într-o intervenție la TV, lucrurilor pe nume într-un hățiș tehnologic și metodologic sufocant, cu mari pierderi umane pentru societatea din care, și eu și tu, facem parte!  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s