INFRACȚIUNEA DE VIOL ȘI EUROPARLAMENTARELE/REFERENDUMUL


Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, Filiala Sibiu condamnă orice aluzie de factură politică la adresa infracțiunilor sexuale.

Peiorativizarea infracțiunii de viol, sinonimă miștoului, nu face decât să îngreuneze cercetarea științifică în mediul penitenciar.  Este viral să se înțeleagă că mediul politic contribuie decisiv la percepția societății asupra unor infracțiuni. 

Infracțiunea de viol este greu de investigat din punct de vedere psihologic, criminologic, psihocriminologic. Rezultatele studiilor, cu adevărat evidence-based (și nu numai!), sunt puține. Nu irelevante, dar puține. Dacă mai adăugăm și în zeflemea părerea nefondată și nesolicitată despre viol/infracțiune sexuale sau cu violență, riscăm să creștem abisul dintre percepția societății asupra acestor infracțiuni și realitatea psihocriminologică a acestor categorii infracționale.

Violul nu este o opțiune pentru un individ, chiar dacă exprimările/explicațiile unor specialiști/nespecialiști ce apar în mass-media o sugerează. Dar devine una când locul lui, în percepția publică, se agravează cu „ajutorul” neprofesionist al liderilor care ne conduc.

Pentru studiul cantitativ și calitativ al violului și infracțiunilor sexuale în penitenciarele din România!

Pentru o Românie a ajutorării reale a victimelor infracțiunilor de viol/sexuale!

 

Detalii

  1. https://alinlesub.wordpress.com/2019/05/14/psihocriminologia-infractiunilor-sexuale-aplicate-in-domeniul-justitiei-chestionarul-de-evaluare-a-fantasmelor-sexuale-cefs/
  2. https://alinlesub.wordpress.com/2019/05/02/new-cateva-concluzii-despre-chestionar-de-evaluare-a-fantasmelor-sexuale-cefs/
  3. https://alinlesub.wordpress.com/2019/04/07/fantasmele-sexuale-ale-violatorilor-din-romania-contributii-ale-psihologiei-criminologice-la-realizarea-profilului-psihocriminologic-si-individualizarea-calitativa-a-pedepsei/

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s