OBIȘNUINȚA RĂULUI CA MODEL DE LOGICĂ NAȚIONALĂ


La 27-28 ani de ani, m-am decis să pun pe hârtie reflecțiile mele despre Rău. Și le-am pus. La 30 de ani, cineva important pentru mine – cu studii de criminologie în Canada, la Universitatea din Montreal (sub oblăduirea lui Denis Szabo) – a observat că aceste reflecții trebuie aduse la cunoștință societății românești. Ceea ce s-a și întâmplat, în 2014, la Academia Română (acolo, în poză, aveam 30 de ani).

A. Les - Academia Romana, 2014, lansare „Criminologie si psihologie criminologica”

În 2013, volumul „Criminologie și psihologie criminologică” era publicat la Oscar Print. Era un început și, în plus, o perspectivă nouă acceptată: „Pionieratul minor al unei lucrări de criminologie și psihologie criminologică cu ancorare în cultură (creierul unei societăți) este un angajament pe care ni l-am asumat” (p. 20).

cropped-coperta-criminologie-si-psiho-criminologica-coperta-fata-verso-jpg.jpg

Cartea a fost gândită sub forma unor eseuri critice cu explicații și cauze de tip cultural, psihologic, psihiatric, fenomenologic, antropologic, filosofic și social. Practic, este o carte de sinteză asupra unor constante incredibile ale Răului și cred că din acest motiv i-a fost văzută utilitatea socială. Se prezintă sub forma unor fișe și, recunosc, în forma de prezentare am fost inspirat de 2 tomuri de psihologie clinică apărute la editura Bréal (2001), achiziționate personal în 2011 de la librăria Gibert Joseph, de pe bulevardul Saint Michel din Paris.

Citind știrea despre tânărul de 37 de ani ce avea o afecțiunea psihică, ucis de autorități, automat mi s-au activat în memorie fișa 60 (pp. 86-87) – „Despre rău” și fișa 61 – „Delimitarea de <Tu>. Sau despre izolare în societate” (pp. 87-88). Ca să nu dau copy-paste, voi expune ideea principală din fiecare fișă amintită. Cred că societatea are nevoie, mai ales acum, să revadă anumite dimensiuni ale Răului, dar și unele aparente libertăți acompaniate de cultura noastră socială.

Fișa 60.
Libertatea noastră este somată, chemată și provocată să existe (Paul Ricouer). A negocia pervers feedback-ul indică mai mult decât o inocentă premeditare, iar orice recurs al umanului ce-l mai putem deprinde și intui în noi înșine la Înalta Curte de Casație și Justiție a Moralei și a Bunului-Simț stârnește hohote, grohăieli și noi machiavelisme.
Fișa 61.
Până când eul nostru nu-și va retroceda averile câștigate ilicit de la toți demonii (patimile) care-l simpatizează, el va încerca să eludeze orice abordare sinceră a memoriei. Oricât am dori să generăm un final care ar mai putea salva ceva din părticica numită „detaliu”, nu vom reuși atâta vreme cât întoarcerea nu va fi una către sine. (…) Nu facem altceva decât să facem eforturi pompoase de-a ieși din propriul nostru anonimat și să ne infiltrăm sadici, masochiști, satirici, libidinoși, gradat și peremptoriu în patul tihnit al vieții celorlalți.

Suntem în 2020 și lucrurile nu s-au schimbat. Ba mai mult! Un Institut Național de Criminologie nu există. Politici de sănătate mentală coerente nu există. Registre Naționale istețe și de real ajutor, în diferite ramuri, nu există. Softuri ale diferitelor instituții, care să faciliteze o dinamică logică a lucrurilor nu există. Erori judiciare, în formă continuă, există. Logistică precară și/sau inexistentă există. Pregătire defectuoasă a diferitelor cadre, care aplică legea sau nu, există.

Fără a părea deloc modest, ci profund realist, cred că volumul „Criminologie și psihologie criminologică. Delincvență, psihopatologie, criminalitate. Pluridisciplinaritatea perspectivelor pentru înțelegerea crimei, criminalului și criminalității” ar trebui să devină lectură recomandată în bibliografia admiterii la Academia de Poliție.

Statistici mincinoase și duplicitare există. Apariții media, fără ecouri clar măsurabile, există. Contramăsuri ale identificării și pedepsirii plagiatelor (de tot felul) există. Dacă privim în istorie, observăm că disimularea și caracteriologia negativă au făcut mai mereu pasul în față, ca expresie a dorinței de control asupra situației. „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară” versus eșecurile din practică implică din păcate, de ambele părți, realități psihologice și psihosociale guvernate de procese multiple de împătimire a simțurilor. Teoria patimilor, în variile sale forme, ca realitate psiho-socio-comportamentală a românilor, mai ales după 1989, n-ar (mai) trebui eludată și măscărită cu ajutorul opiniei publice.

Îți reamintesc că opinia publică ești tu. Și că responsabilitatea pe care o porți în oricare act al vieții tale produce consecințe pe diferite paliere (vezi efectul fluturelui sau butterfly, al lui Edward Lorenz!). „Dacă omul nu-și recunoaște o vocație, libertatea pe care o revendică el e vidă; Diavolul va intra în ea în mii de forme diferite, dintre care opinia publică este cea mai obișnuită”, afirmă Denis de Rougemont.

Până la eventuale progrese, în urma COVID-19, rating-ul României se modifică de la „stabil” la „negativ”.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.