Într-o țară conservatoare din punct de vedere religios devine riscant să vorbești de sexualitate, mai ales în perioada sărbătorilor. Însă în încercarea de creionare a unui profil științific a sexualității poporului român, niște date internaționale/obiective sunt interesante. Unul dintre aspectele care prezintă interes este consumul de pornografie.

Date generale

În 2014, România ocupa locul 20 mondial la consumul de pornografie. În 2015 se afla pe locul 19. 2016 și 2017 o găsește în afara top 20. România revine în top 30, în schimb, în 2018, pe locul 29, cu un consum mediu de pornografie de 9,57 minute, mai puțin cu 19 secunde decât media mondială (!).

În 2019, România se află pe locul 3 mondial la accesarea pentru „deepthroat” (!) (adâncimea gurii partenerului în momentul penetrării sexuale orale/bucale cu organul genital) și locul 5 în căutările pentru „facesitting” (a fi așezat cu organul genital și/sau anusul peste fața partenerului în scop de stimulare sexuală) (!). În această perioadă, cele mai accesate categorii au fost Double Penetration (62%), respectiv Anal (36%), la polul opus.

Back to 2014

  1. Dacă la nivel mondial consumul de pornografie al femeilor este de 23%, în România pornografia este consumată de 18% dintre femei.
  2. În medie, un român petrece 7 minute și 19 secunde pe internet.
  3. Intervalul orar preferat este 11 PM – miezul nopții.
  4. Cea mai consumatoare zi de sexualitate pornografică a românilor este joi, la polul opus situându-se miercuri.
  5. Cele mai populare categorii accesate: Mature, Teen, Big Dick, MILF, Babe, Anal, Lesbian, Reality, Big Tits și Threesome.
  6. Există câteva regiuni a căror medie este peste cele 7,19 minute: București, Constanța, Timiș, Brașov, Cluj, Arad, Sibiu, Prahova, Sălaj și Iași. 18 regiuni/județe se află sub medie, primul fiind Hunedoara, iar ultimul, Mehedinți.
  7. Date după criteriul „Holiday” (2014)
    1. În privința criteriului „Holiday”, românii consumă cel mai mult pornografie de 1 Decembrie, urmat de Lunea Cincizecimii (în Ortodoxie), de Sfântul Andrei, în a doua zi de Crăciun și de 24 ianuarie;
    2. Media de vârstă a consumatorilor: a) 18-24 ani – 38%; b) 25-34 ani – 32%; c) 35-44 ani – 17%; d) 45-54 ani – 5%; e) 55-64% – 5%; f) 65+ – 3%;
    3. În privința căutărilor după anumite categorii, cei de la Pornhub își intitulează secțiunea: „Patriotism in Porn Searches”, primele 3 cele mai căutate fiind: a) Romania; b) romanian; c) XXX.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.