Din păcate, România nu este, încă, o societate matură din punct de vedere al prevenției. Din orice punct de vedere al prevenției. Specialiștii români admit că România nu are o cultură pentru a primi prevenția în brațele ei.

Mă văd nevoit să fac un arc de cerc în timp. În Germania, orice profesie are la baza ei eficiența (Drumul spre titlu, sezon 1, ep. 9, 2018). Este important să înveți să fii eficient, ca să poți preveni. Legea se respectă și se aplică, ființa umană este respectată. Națiunea progresează. Fericirea există și este un concept dinamic, nu iluzoriu sau utopic.

Revenind în țara noastră, prevenția este considerată a fi pentru looseri, cei sinceri și cei sensibili (sic!). Justiția românească nu dorește progresul occidental decât într-o foarte mică măsură. Avem o criminalitate nu îngrijorătoare, ci înfricoșătoare. Pentru că ne place să mimăm eficiența și ne convine, și mai mult, să mimăm existența.

Țările comuniste n-au avut șansa implementării unei criminologii moderne (Leș, 2014, p. 134). Și, se pare, nici curând nu o va avea. Într-o lucrare aflată sub revizuire înainte de a fi predată editurii, am vorbit despre valoarea criminologică a votului. Și despre valoarea, forța și puterea lui cu rol de prevenție. Dar și despre repercusiunile lui.

Avem variabila 1 psihologică – regimul comunist -, cu accent pe Real și Simbolic. În regimul comunist, eficiența exista măcar la nivel iluzoriu/fantasmatic, chiar dacă în plan concret lucrurile nu funcționau precum erau prezentate.

„101 libertăți în vremea pandemiei. Realități psiho-socio-comportamentale ale românilor” (Leș, 2020a) a fost scrisă în an pandemic. Am considerat-o a fi de ajutor, dar, din păcate, Jacques Lacan (2000) n-ar fi de acord: 1. Realitatea nu există pentru că este imposibil să o putem asimila, Realul fiind Raționalul, Logicul, pe când realitatea este irațională, respectiv ilogică; 2. Ordinea reală în mintea unui om, dar și într-o societate este dată de ordinea lui/ei imaginară. Pe românește: românii, ca popor, se cred altfel decât sunt. Cu alte cuvinte, trăiesc la nivel fantezist sau fantasmatic, pentru că definiția psihologic-psihanalitică a fantasmei este: „un scenariu imaginar care corectează realitatea dorinței ce nu oferă satisfacție”.

Avem variabila 2, psihologic-psihanalitică – fantasma -, cu accent pe Imaginar. În regimul democrat, eficiența există la nivel concret, pentru că mecanismele de supracompensare a ceea ce nu avem ne ajută să rezistăm și să mergem mai departe.

Cultural-criminologic, cât și sexual (Leș, 2020b), românii se află la granița dintre Real și Imaginar (Leș, 2020c). Neimplicarea în decizia de a vota vine din supracomenpensarea din Imaginar pentru realitatea care nu oferă satisfacție. Nevoia de a o corecta vine, în schimb, sub forma pedepsei. Lehamitea, indiferența, pandemia, lenea, inactivismul civic, prejudecățiile despre vot, distorsiunile cognitive, schemele emoționale și altele iau forma neimplicării, adică a supracompensării. Fantasma dată de supracompensare devine alt Real de funcționare, pe care indivizii o numesc „realitate” și pentru că este la îndemâna oricui. Contaminarea psihologică a informației joacă și ea un rol important aici pentru că se bazează pe prelucrările de informație, adesea inconștiente (David, 2004). Procesul rezultat de contaminare mentală ajută la ratarea obiectivului principal; în cazul de față, votul.

Când indivizii care formează o societate nu mai rezonează cu ceea ce afirmă și propun liderii decidenți, fie atacă frontal problema (vezi protestele), fie se refugiază pasiv sau/și pasiv-agresiv în fantasmă, adică într-un Imaginar pasiv-agresiv. Ceea ce rezultă este un proces de refuz sau refugiere, cu scopul taxării Realului care nu mai oferă satisfacție sau interes.

Pe scurt

Este important să ajungem să distingem între stadiul activ, caracterizat preponderent de cogniție/gânduri și de contaminarea mentală a informației, care bruiază decizia rațională și stadiul pasiv (sau pasiv-agresiv), lentoric, caracterizat preponderent de emoție și care este mult mai dispus să penalizeze Realul, prin retragere (fantasmă)/refuz (neimplicare concretă în acțiune).

Soluții

  1. Prevenția trebuie să devină o formă comună de înțelegere a dinamicii societății. Un plan bine ticluit, realizat de persoane bine intenționate, integre moral (personal și profesional). Fără o operaționalizare concretă a termenului, fiecare este liber să se retragă când simte și gândește întocmai. Din păcate, în acest context, fantasma primește o conotație negativă pentru că devine mecanism adaptativ de supracompensare, care produce rezultate negative.
  2. Introducerea unei curricule la nivel de creșă, grădiniță, școală, liceu, facultate, master, doctorat care vizează direct prevenția și pune accent pe avantajele ei. Prevenția vizează Realul, adică logica și raționalul.
  3. La nivel național, o pledoarie pentru cultura prevenției, ca dimensiune psiho-cultural-dinamică a înțelegerii mecanismului eficienței. Eficiența la nivel colectiv să devină un deziderat național, în fiecare perimetru al vieții, cu accente concrete pe măsurarea acesteia.
  4. Particularizarea și individualizarea recompenselor, respectiv a pedepselor/avertismentelor. Se poate ajunge la acest prag dacă vom înțelege că logica din Simbolic aparține celor curajoși, pentru care sacrificiul și recunoștința există ca valori pe care, dacă nu le-ai moștenit, ești pregătit s-o faci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.